...sufletul mai doare, cand ma apropii, de o noua schimbare? Nu stiu. Nu vrea sa imi raspunda. De fapt, stand bine si deruland anii din urma, niciodata nu a vrut sa imi raspunda. O fi suparat pe mine? Sper sa ma ierte intr-o buna zi.
Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand se apropie ziua, ma deprim. Urat de tot! Plang din te miri ce. Si nu e faza ca imbatranesc. Nu ma simt batrana deloc. Ce mi-e 29, ce mi-e 30. Nu e vorba ca trec de la 2 la 3, nu ma afecteaza nicicum. Se intampla de ceva ani lucrul asta. E foarte ciudat. Desi e motiv de bucurie, de veselie, pt mine nu e chiar asa. Chiar si acum, scriind, mi se inoada lacrimile in gat si sta sa sparga barajul din fata ochilor. Nu stiu de ce atat de multa sensibilitate pt acest subiect, dar asta simt. Si culmea, a doua zi dupa ziua cu pricina, ma simt ok. S-a intamplat ceva? Nimiccc, raspunde un glas interior.
Asa se intampla si anul asta. Asa se va intampla mereu?
De ce oare...???
1 comentarii:
Stai linistita Vero... asa sunt si eu si nu de cativa ani ci de cand am implinit 20. Din fericire trece imediat dupa ziua cu pricina, dar pana atunci imi vine sa ma spanzur si imi doresc sa nu isi aduca nimeni aminte de ziua mea... imi doresc sa ma inchid in camera si sa nu vad si sa nu aud pe nimeni. Stiu sentimentul... din fericire... TRECE!!!
Trimiteți un comentariu