Mariuca este un copil nu dorit, ci foarte dorit; este un copil de multi asteptat; este copilul pentru care m-am rugat zile in sir la Cel de Sus sa mi-l trimita; este copilul pentru care m-am luat la tranta cu Dumnezeu, de ce nu mi-l da ACUM cand vreau eu. Uneori credeam ca mi-e sortit sa traiesc fara sa am un copilas al meu, mai ales dupa incercarile pe care ni le-a trimis Dumnezeu sa le trag impreuna cu sotul meu. Au fost zile in care atmosfera casei noastre era una nu tensionata, ci planau adevarate razboaie intre noi pe aceasta tema: DE CE NU POT SA AM SI EU UN COPILAS AL MEU? Recunosc, la un moment dat m-am dus rau de tot cu capul si ajunsesem sa ma sperii eu de mine, de ceea ce puteam sa simt, sa cred, sa spun. Insa intr-un final am obosit sa mai fiu atat de tensionata si disperata sa am acest copil si am lasat totul in seama Domnului. Cred ca am fost lovita de vreo sageata a intelepciunii, insa mi-am spus ca daca pana la 30 de ani nu voi reusi sa am copilul meu, voi demara procedurile de adoptie, caci sunt atatia copii abandonati care au nevoie de un camin. Si uite asa lunile treceau si eu nu mai eram in pragul disperarii si al nervozitatii cand treburile feminine imi bateau impunator la usa. Ii primeam cu mare drag si uneori ii ironizam ca intr-o buna zi nu or sa mai apara si or sa se roage de mine sa-i mai primesc. Si uite asa zilele treceau, lunile si ele, au trecut chiar si 2 ani si minunea se incapatana sa apara. Intre timp Dumnezeu ma invredniceste sa ma las definitiv de fumat, mare bucurie pentru mine. Duceam o viata frumoasa, eram linistita psihic, relatia cu al meu sot era ca la inceput, dragostea si intelegerea planand deasupra noastra. Si intr-o buna zi ce sa vezi, adorm la serviciu. Mai sa fie, dar am avut o seara foarte linistita, cu somn din belsug, o seara chiar foarte odihnitoare. Mai in gluma mai in serios somnul meu isi facea de cap in acea zi. Si mai adorm o data in biroul colegilor. Rasete si glume pe colegii mei ca eu as fi gravida. Le-am zis ca nu am eu asa noroc, insa norocul deja isi facuse loc in inima si sufletul meu. Si impinsa de la spate tot de colegii mei, cu bani de imprumut de la un frate am sotului, ma prezint la doctor sa-mi dea ceva sa-mi vina si mie treburile feminine ca ma saturasem sa fiu atat de tensionata. Ma chestioneaza doftora, ma pune sa-i arat burta sa ma vada ecografic, ca cica nu poate sa-mi dea pastile asa dupa ureche, ca vrea muschiile mele, ci mai intai sa vada ce si cum e prin burta. Si ce vede dumneaiei? Un sac gestational in care se divideau mii si mii de celule. Atunci se forma Mariuca. Imi spune ca tre sa mai astept sa-mi vina trebile feminesti, ca deocamdata sunt gravida. Veste a venit ca o bomba. Io gravida? Fugi cocoana de aici ca nu are cum. Nu vezi bine, da sa-ti sterg bicicletele mai bine. Nu are cum sa fiu io gravida. Si imi arata pe monitor si se apuca doftora mea de masurat si ii iese o sarcina de 5 saptamani si 6 zile. WHAT???? De cand si pana cand? Si io nu am simtit nika? Mai da nesimtita mai pot fi. Dau sa plang, dar de ce sa plang, ca nu e veste de plans, e veste de bucurat si de ras. Dar totusi mai scap si cateva lacrimi. Primesc si o poza si intructiunile sa o bag in geanta ca la stat nu e voie sa se dea poze la sarcini atat de mici. Reusesc sa ma imbrac si ies din cabinet cu poza in frunte si o arat sotului si fratelui lui. Al meu nedumerit ma intreaba de ce plang, doftora ma trage de maneca sa bag poza in geanta, dar il si felicita pe tata, iar cumnatu meu exclama bucuros:"Uite-l. Esti insarcinata. Felicitari!" Zau?! Io gravida? Doftora ma intreba date si eu eram euforica complet. Si dintr-o data ma loveste ceva dupa cap: imi amintesc de incercarile prin care am trecut in ultimii ani. Pe cat de bucuroasa eram de la vestea cea mare, pe atat de vinovata ma simteam ca facusem efort extrem de mare in luna respectiva. Gandurile negre au si inceput sa ma bantuie, insa am fost increzatoare ca de data asta va fi bine. Am gandit pozitiv si m-am incredintat Domnului si Maicutei Sfinte. Veste ca io sunt gravida s-a impanzit foarte repede. Voiam sa las sa mai treaca ceva timp, sa se prinda mai bine, sa ii aud inima si apoi sa ne bucuram cu totii impreuna. Dar ceva in sufletul meu ma facea sa las lucrurile sa decurga de la sine. La 7 saptamani si o zi merg sa verific de mai e cineva in burta si atunci am auzit si inimioara. Am crezut ca lesin de emotie. Al meu sot era uluit de ce auzea. Si uite asa am pornit io pe drumul femeii gravide. Analize peste analize, teste, ecografii, inima cat un purice, dar si o super mega doza de optimism m-au calauzit pe acest drum minunat.
Sarcina a fost una extrem de usoara. In primele 4 luni nu am mancat carne deloc, am slabit 6 kg, m-am iubit cu bobocii de 3 ori si asta din motive de somn nesatisfacut la termen :))). Imi era teama ca nu voi simti candva misca prima data. Mereu eram atenta la ce se intampla in burta mea. Si cu toata atentia mea, pe 1 noiembrie, in timpul unui spectacol in targul Iesilor, mandra mea se apuca de dansat. Mai sa ma ridic in timpul spectacolului si sa strig in gura mare ca minunea mea a miscat. Pe 22 noiembrie am aflat ca micul chirias e fetita, bucurie mare pentru mine, mai putin pentru tati. A sperat saracu de el pana la final sa fie baiat, dar nu a fost sa fie. Mereu ii spuneam ca va fi cel mai mandru tata din lume cu fii`sa si nu ma credea. Acum nu-si incape in chiloti si in izmene de mandru ce e. A urmat apoi alegerea numelui, greu a fost si aici, pentru el, eu aveam deja numele in gand. El voia Matilda, insa eu m-am opus cu inversunare si intr-un final a revenit la sentimente mai umane.
Si timpul a trecut, de fapt a zburat mult prea repede si data nasterii se apropia vertiginos. Mi-am dorit sa nasc natural, imi faceam planuri, ma gandeam la momentul in care mi se va rupe apa si voi alerga ca o bezmetica prin casa agitand sotul. Dar nu a fost sa fie asa. Incepusem sa pierd lichid si riscam o nastere dureroasa si poate complicata, asa ca am ales sa fac cezariana. Nu m-am incapatanat sa pornesc sa nasc natural si de nu va merge sa fac cezariana. Nu voiam sa imi supun copilul unei traume. Si bine am gandit si am ales. Voiam sa ma programez pentru 25 martie, voiam ca Mariuca sa se nasca in zi sfanta, insa doc m-a programat pentru 24. Si uite asa seara zile de 23 martie ma gaseste plina de emotii, cu lacrimi in ochi. Nu stiu de ce plangeam. Nu-mi era teama de nimic, eram increzatoare in alegerea facuta si in cei 2 medici. Nu am reusit sa dorm deloc in seara de dinaintea operatiei. Ma rugam la Cel de Sus sa pot sa dorm si eu macar un ceas, caci intuiam ce avea sa ma astepte la spital. Dar nu a fost sa fie. Dimineata m-am ferchezuit bine caci urma MAREA INTALNIRE.
Asa aratam eu inainte de a iesi din casa
Mi-am luat frumos la revedere de la casa si i-am spus ca la intoarcere vom fi mai multi, sa fie pregatita.
La spital m-am lasat ghidata de verisoara meu, un inger trimis de sus sa ma ajute. Mi-am facut internarea, am imbracat camasa de spital si o duduie infirmiera m-a condus spre salon. Am fost intampinate cam dur de o alta doamna care a apostrofat-o pe duduia infirmiera. Deja ma luase cu caldura la stomac, astea or sa-mi puna pielea pe bat. Pana acolo imi fusese. Ma preia doamna cu apostrofarea, ma introduce intr-un salon, imi asez bucceluta pe pat si astept. Ma intreaba ea cate ceva pe acolo si dintr-o data ma intreaba de sunt verisoara Elenei. Si eu foarte cu capul in aer, ii spun ca sunt verisoara Simonei, asistentu social din spital. Si ea imi spune ca sunt verisoara Eleni. Si eu "DAAAA!!!!!!" si dintr-o data ma loveste ceva in moalele capului, realizez de care Elena imi spunea doamna. Iu-hu-hu! Inca o pila am mai gasit in spital. Doamna in cauza e viitoarea soacra a unei alte verioase. Si aflu ca ea avea sa fie moasa mea. Respir usurata si devin si mai increzatoare si mai optimista. Doamna Lina, caci despre ea este vorba, ma trimite cu o alta tanti sa-mi fac ceva analize. Ai mei, adica sotu si mama, erau terminati psihic. Erau lesinati de grija, frica si alte cele. Eu eram precum o zambiluca zambareata. Mergeam intr-un picior de bucurie pe holurile spitalului, caci aveam sa imi vad minunea, iar ei mai aveau un pic si lesinau.
Asa aratau ei, pacat ca nimeni nu m-a pozat si pe mine cat de zambacioasa eram.
Am trecut cu brio peste toate testele si analizele facute, m-am conversat cu anestezistul despre rahianestezia, mi-a explicat procedura, ce sa fac si mai ales ce sa nu fac si cu o bataie pe umar ma asigura ca va fi bine si eu in gandul meu"iti sparg fata daca patesc ceva".Ma saturasem de asteptat sa se decida niste neni de pe la ministerul cu sanatatea, pe unde vor baga o noua masa de operatie si cum o vor pozitiona. Parca eram intr-un banc cu prosti, masa nici nu era adusa, insa ei nu stiau cum o vor baga in spital si mai ales cum o vor aseza in sala de operatie. Anestezistul deja incesuse sa-i ia peste picior. Si intr-un final aud pe hol sa fie chemata doftora mea, ca poate incepe. Inima!!! Unde mi-e inima? Am crezut ca mi-a stat inima. Dar mi-am revenit repejor, eu inca credeam ca e vreo gluma. Dar de unde, in scurt timp moasa mi-a spus ca putem merge. Atunci a fost singurul moment in care m-a luat putin frica, dar nu pentru ce avea sa se intample, ci pentru ca nu reuseam sa imi termin rugaciunea. Imi parea ca drumul pana la sala a fost doar de un pas si eu nu aveam timp sa Il rog pe Dumnezue sa aiba grija de noi, de parca nu asta facusem o seara intreaga si in franturile cand eram singura.
Cand am pasit in sala si am vazut-o pe cea de-a doua doftora serioasa, iar am simtit ca mi-a fugit inima. Dar apoi mi-a zambit jovial, doftoreasa mea m-a incurajat. Am facut totul dupa cum mi-au spus, imi doream sa prinda bine rahianestezia si totul sa decurga bine. M-au intins pe masa si m-au rastignit ca pe cruce. M-a amuzat teribil replica anestezistului, ca imi voi simti picioarele grele, ca de vaca. Da cum se simt picioarele de vaca doc?? Ca eu nu am simtit niciodata pana acum. Si nu dureaza mult si acelasi anestezist ma intreaba daca ma simt bine si daca am simtit ceva, ca doamna doctor a taiat. WHAT??? Ce a taiat? Unde? Pe cine? Pe mine?? Beyy, voi va jucati cu inima mea? Cum sa taie? Asa fara sa ma anunte si pe mine? Si cat timp eu imi puneam aceste intrebari in cap, imi vine sa vomit. Mi s-a administrat ceva in perfuzia si imediat am auzit un planset de copil. Stiti cum curge apa cu presiune maxima prin para de la dus? Asa mi-au tasnit mie lacrimile. Simteam ca tot corpul meu plange de fericire. A fost un moment ce doar o data in viata il simti, un moment unic. Am simtiti cum tot corpul imi este cuprins de o caldura neobisnuita. De atunci ma simt MAMA. Plansul ei l-am perceput ca pe un strigat al ei catre mine, un strigat prin care ma chema la ea, sa o iau in brate, sa o sarut si sa ii port pasii pe cele mai line carari ale vietii. Si cu lacrimi in voce am strigat si eu catre ea:"Mariuca, TE IUBESC!!!"
Aici este minunea mea in primele ei secunde de viata.
Si cu doamna Lina
Mi s-a spus ca totul e bine, are toate cele. Au cantarit-o, 2800gr, mai mica decat ii iesise doctoritei la masuratori si i-au dat nota 9. La cezariana nu se da 10; doctorii care dau nota 10 o fac pentru a gadili orgoliul mamei. Am cerut sa-mi fie pusa pe piept si sa o pup
Si apoi a plecat sarmaluta mea mica. Tati si buni au asteptat-o pe hol. Nici unul din ei nu mi-a spus ce au simtit cand au vazut-o. Cred ca ei erau inca in transa, gandindu-se la mine.
Restul prea putin a mai contat. Am ramas sa ma curete, sa ma coase. Stiu ca am adormit pret de cateva minute si m-am trezit speriata gandindu-ma ca poate nu e bine. Dar acele cateva minute au fost cat o nopate super odihnitoare. M-am conversat putin cu doctoresele si apoi gata. Totul a inceput la 10,10, la si 15 minute au scos-o pe Mariuca, iar la 10,55 am vazut ceasul din perete. Am multumit tuturor ca au avut grija de mine, ca totul a decurs bine si apoi am plecat catre salon. Si cum ma plimbau ei cu patul i-am vazut pe ai mei, mai sa sar din pat si sa alerg catre ei, insa patul m-a dus la ei. Mi-am sarutat sotul, mama m-a pupat pe frunte, am vazut lacrimi de bucurie in ochii lor si mi-am urmat drumul spre salon. Ce a urmat chiar nu a mai contat, eu asteptam sa-mi fie adusa fata la san. Ma intrebam mereu oare nu ii este foame? Oare nu vrea sa ma vada? Si cum stateam si eu si ma luptam cu durerile de dupa au venit niste doamne cu bebelasi in brate. Am crezut ca lesin de bucurie cand mi-am revazut mogaldeata si am pus-o pentru prima data la san.
Aici este prima noastra intalnire adevarata. Ma uitam la ea si nu puteam sa cred ca e copilul me. COPILUL MEU! Doamne, Iti multumesc pentru acest dar divin.
Numai ca Mariuca nu a putut sa traga din tzatzuca si asta m-a intristat putin. Era visul meu sa imi pot tine copilul la san. Si a plecat inapoi la colegii ei de salon, nu insa fara sa ii mai dau un pupic
Zilele au trecut, eu m-am recuperat frumos si rapid, dar nu acelasi lucru il pot spune si despre Mariuca. Abia in ultima zi a luat si ea 60 gr in greutate. M-am chinuit sa o hranesc cu seringa, iar acasa am apelat la bunul nostru prieten biberonul. Si deja la 2 saptamani depasise pragul de 3kg.
Intre timp am si increstinat-o si i-am facut si petrecere a doua zi. Nu a fost ceva grandios, a fost in familie si ne-am simtit tare bine.
Aici e cu nanutii ei
si aici suntem mai multi deja
Sunt o printesa
Cu nanutii mei
Mami, razi sau plangi?
Si cum azi copilul meu implineste prima ei luna de viata, ii doresc sa fie sanatoasa, sa creasca mare si frumoasa si bunul Dumnezeu sa-i fie alaturi mereu, desigur impreuna cu mami si tati.
Hristos a inviat dragilor!
Sarcina a fost una extrem de usoara. In primele 4 luni nu am mancat carne deloc, am slabit 6 kg, m-am iubit cu bobocii de 3 ori si asta din motive de somn nesatisfacut la termen :))). Imi era teama ca nu voi simti candva misca prima data. Mereu eram atenta la ce se intampla in burta mea. Si cu toata atentia mea, pe 1 noiembrie, in timpul unui spectacol in targul Iesilor, mandra mea se apuca de dansat. Mai sa ma ridic in timpul spectacolului si sa strig in gura mare ca minunea mea a miscat. Pe 22 noiembrie am aflat ca micul chirias e fetita, bucurie mare pentru mine, mai putin pentru tati. A sperat saracu de el pana la final sa fie baiat, dar nu a fost sa fie. Mereu ii spuneam ca va fi cel mai mandru tata din lume cu fii`sa si nu ma credea. Acum nu-si incape in chiloti si in izmene de mandru ce e. A urmat apoi alegerea numelui, greu a fost si aici, pentru el, eu aveam deja numele in gand. El voia Matilda, insa eu m-am opus cu inversunare si intr-un final a revenit la sentimente mai umane.
Si timpul a trecut, de fapt a zburat mult prea repede si data nasterii se apropia vertiginos. Mi-am dorit sa nasc natural, imi faceam planuri, ma gandeam la momentul in care mi se va rupe apa si voi alerga ca o bezmetica prin casa agitand sotul. Dar nu a fost sa fie asa. Incepusem sa pierd lichid si riscam o nastere dureroasa si poate complicata, asa ca am ales sa fac cezariana. Nu m-am incapatanat sa pornesc sa nasc natural si de nu va merge sa fac cezariana. Nu voiam sa imi supun copilul unei traume. Si bine am gandit si am ales. Voiam sa ma programez pentru 25 martie, voiam ca Mariuca sa se nasca in zi sfanta, insa doc m-a programat pentru 24. Si uite asa seara zile de 23 martie ma gaseste plina de emotii, cu lacrimi in ochi. Nu stiu de ce plangeam. Nu-mi era teama de nimic, eram increzatoare in alegerea facuta si in cei 2 medici. Nu am reusit sa dorm deloc in seara de dinaintea operatiei. Ma rugam la Cel de Sus sa pot sa dorm si eu macar un ceas, caci intuiam ce avea sa ma astepte la spital. Dar nu a fost sa fie. Dimineata m-am ferchezuit bine caci urma MAREA INTALNIRE.
Asa aratam eu inainte de a iesi din casa
La spital m-am lasat ghidata de verisoara meu, un inger trimis de sus sa ma ajute. Mi-am facut internarea, am imbracat camasa de spital si o duduie infirmiera m-a condus spre salon. Am fost intampinate cam dur de o alta doamna care a apostrofat-o pe duduia infirmiera. Deja ma luase cu caldura la stomac, astea or sa-mi puna pielea pe bat. Pana acolo imi fusese. Ma preia doamna cu apostrofarea, ma introduce intr-un salon, imi asez bucceluta pe pat si astept. Ma intreaba ea cate ceva pe acolo si dintr-o data ma intreaba de sunt verisoara Elenei. Si eu foarte cu capul in aer, ii spun ca sunt verisoara Simonei, asistentu social din spital. Si ea imi spune ca sunt verisoara Eleni. Si eu "DAAAA!!!!!!" si dintr-o data ma loveste ceva in moalele capului, realizez de care Elena imi spunea doamna. Iu-hu-hu! Inca o pila am mai gasit in spital. Doamna in cauza e viitoarea soacra a unei alte verioase. Si aflu ca ea avea sa fie moasa mea. Respir usurata si devin si mai increzatoare si mai optimista. Doamna Lina, caci despre ea este vorba, ma trimite cu o alta tanti sa-mi fac ceva analize. Ai mei, adica sotu si mama, erau terminati psihic. Erau lesinati de grija, frica si alte cele. Eu eram precum o zambiluca zambareata. Mergeam intr-un picior de bucurie pe holurile spitalului, caci aveam sa imi vad minunea, iar ei mai aveau un pic si lesinau.
Asa aratau ei, pacat ca nimeni nu m-a pozat si pe mine cat de zambacioasa eram.
Cand am pasit in sala si am vazut-o pe cea de-a doua doftora serioasa, iar am simtit ca mi-a fugit inima. Dar apoi mi-a zambit jovial, doftoreasa mea m-a incurajat. Am facut totul dupa cum mi-au spus, imi doream sa prinda bine rahianestezia si totul sa decurga bine. M-au intins pe masa si m-au rastignit ca pe cruce. M-a amuzat teribil replica anestezistului, ca imi voi simti picioarele grele, ca de vaca. Da cum se simt picioarele de vaca doc?? Ca eu nu am simtit niciodata pana acum. Si nu dureaza mult si acelasi anestezist ma intreaba daca ma simt bine si daca am simtit ceva, ca doamna doctor a taiat. WHAT??? Ce a taiat? Unde? Pe cine? Pe mine?? Beyy, voi va jucati cu inima mea? Cum sa taie? Asa fara sa ma anunte si pe mine? Si cat timp eu imi puneam aceste intrebari in cap, imi vine sa vomit. Mi s-a administrat ceva in perfuzia si imediat am auzit un planset de copil. Stiti cum curge apa cu presiune maxima prin para de la dus? Asa mi-au tasnit mie lacrimile. Simteam ca tot corpul meu plange de fericire. A fost un moment ce doar o data in viata il simti, un moment unic. Am simtiti cum tot corpul imi este cuprins de o caldura neobisnuita. De atunci ma simt MAMA. Plansul ei l-am perceput ca pe un strigat al ei catre mine, un strigat prin care ma chema la ea, sa o iau in brate, sa o sarut si sa ii port pasii pe cele mai line carari ale vietii. Si cu lacrimi in voce am strigat si eu catre ea:"Mariuca, TE IUBESC!!!"
Aici este minunea mea in primele ei secunde de viata.
Restul prea putin a mai contat. Am ramas sa ma curete, sa ma coase. Stiu ca am adormit pret de cateva minute si m-am trezit speriata gandindu-ma ca poate nu e bine. Dar acele cateva minute au fost cat o nopate super odihnitoare. M-am conversat putin cu doctoresele si apoi gata. Totul a inceput la 10,10, la si 15 minute au scos-o pe Mariuca, iar la 10,55 am vazut ceasul din perete. Am multumit tuturor ca au avut grija de mine, ca totul a decurs bine si apoi am plecat catre salon. Si cum ma plimbau ei cu patul i-am vazut pe ai mei, mai sa sar din pat si sa alerg catre ei, insa patul m-a dus la ei. Mi-am sarutat sotul, mama m-a pupat pe frunte, am vazut lacrimi de bucurie in ochii lor si mi-am urmat drumul spre salon. Ce a urmat chiar nu a mai contat, eu asteptam sa-mi fie adusa fata la san. Ma intrebam mereu oare nu ii este foame? Oare nu vrea sa ma vada? Si cum stateam si eu si ma luptam cu durerile de dupa au venit niste doamne cu bebelasi in brate. Am crezut ca lesin de bucurie cand mi-am revazut mogaldeata si am pus-o pentru prima data la san.
Aici este prima noastra intalnire adevarata. Ma uitam la ea si nu puteam sa cred ca e copilul me. COPILUL MEU! Doamne, Iti multumesc pentru acest dar divin.
Intre timp am si increstinat-o si i-am facut si petrecere a doua zi. Nu a fost ceva grandios, a fost in familie si ne-am simtit tare bine.
Aici e cu nanutii ei
Hristos a inviat dragilor!
